Solicitare colaborare cu cabinetele medicale de Medicină de familie şi de specialitate

În baza Ordinului Comun nr.140/1515 din 26 ianuarie 2007 si METODOLOGIEI din 13 iulie 2007 în baza căreia se realizează colaborarea dintre spitale şi „instituţiile de învăţământ superior medical”, respectiv „unităţile de învăţământ medical”, vă rugăm să sprijiniţi solicitarea noastră către Cabinetele de Medicina de Familie si de Specialitate de pe raza municipiului Călăraşi, pentru efectuarea stagiului de practică pentru elevii din anii II şi III specialitatea – Asistenţi Medicali Generalişti din cadrul Şcolii Postliceale Sanitare „Pompei Samarian” Călăraşi.
Vă menţionăm că în cadrul cabinetelor medicale se pot desfăşura activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, fiind un real sprijin pentru formarea viitoarelor cadre medicale. Precizăm ca elevii şcolii noastre trebuie să înceapă stagiul de practică începând cu 11 ianuarie 2021.
În speranţa că sprijiniţi demersul nostru, aşteptăm răspunsul dumneavoastră la adresa de email : postliceala_sanitara@yahoo.com , cu lista cabinetelor dispuse în vederea colaborării.

Cu stimă,

Director – Şcoala Postliceală Sanitară „Pompei Samarian” Călăraşi
Nicolache Elena