Cursuri pentru obținerea atestatului – Comunicare în domeniul Sănătății

 

Stimați colegi,

Vă invităm în mod respectuos să ne transmiteți propunerile dvs. în vederea participării la cursurile pentru obținerea atestatului Comunicare în domeniul Sănătății, care se va derula ca urmare a încheierii protocolului de parteneriat între Colegiul Medicilor din România (CMR) și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Cursul are o durată de 136 de ore, fiind derulat în format hibrid, începând cu luna februarie 2024 (o parte fizică și o parte on-line). Costul participării este de 2000 lei, suma va fi achitată în contul SNSPA.

Pentru a facilita o interacțiune optimă între cursanți și lectori, grupele de cursanți vor cuprinde 20-25 persoane. Datele de programare a cursului vor fi comunicate ulterior finalizării înscrierilor, de către echipa de lectori SNSPA.

Etapa întâi a acestui proiect se va adresa medicilor membri CMR, de la nivelul Birourilor Executive ale Colegiilor Teritoriale.

Cursul permite oportunitatea achiziției de cunoștințe, abilități și dezvoltarea aptitudinilor în domeniul comunicării interinstituționale (inclusiv pregătirea unui purtător de cuvânt din partea fiecărui Colegiul Teritorial).

În speranța că acest curs va aduce plus valoare activității noastre profesionale. Așteptăm înscrierile dvs. până la  data de 23.11.2023, la adresa de e-mail catalina.niculae@cmr.ro, telefon: 0723.531.349.

 

Cu deosebită considerație,
Dr.Valeria Herdea

Coordonator Departament Economico-Social și de Asigurări de Sănătate
Vicepreședinte CMR